Reprezentativ

Cel mai puternic om este acela care știe să rămână singur decât într-o companie nepotrivită

Aveam în minte postarea asta de ceva vreme, însă sincer nu știam cum să îmi formulez ideile pentru ca cei care îmi citesc blogul pentru a nu crede că doar recitesc un vechi proverb: Better alone than in a bad company.

Într-un fel despre asta e vorba: să ai puterea să rămâi singur, decât să ai alături de tine persoane care nu te ajută să devii un om mai bun. Însă interesant este modul în care alegem să facem asta. Nu este vorba aici doar de relațiile amoroase sau de vreo idila care nu a mers bine, ci de alegerile pe care le facem în fiecare zi.

Cum majoritatea lucrurile despre care scriu se întâmplă în imediata vecinătatea a existenței mele nu mă pot abține să nu scriu despre lucrurile pe care le-am observat în ultima vreme: oamenii care sunt dispuși să rămână în parteneriate de afaceri pentru că le e frică să înceapă pe cont propriu, singuri ; persoane ce rămân în relații toxice pentru că nu au puterea să continue fără persoana de care au fost dependente sau relații de prietenie false pentru a avea o companie într-o sâmbătă seară.

Există mai multe categorii de oameni puternici, însă pentru mine oamenii cei mai puternici sunt cei care știu să se oprească, să spună stop și să se ridice singuri. Oamenii cei mai puternici sunt cei care știu că mai bine au o idee bună pe care  puțini o îmbrățișează, decât o idee mediocră acceptată de mulți. Oamenii cei mai puternici sunt cei care știu să se definească prin prisma personalității lor și a nu celui de lângă ei.

Și bineînțeles, oamenii cei mai puternici sunt cei care știu că cei pe care trebuie să îi uimească sunt …..doar ei înșiși.

Reprezentativ

Threesome : eu, tu şi telefonul tău.

Recunosc, îmi ţin telefonul pe masă atunci când ies undeva şi din când în când mai arunc un ochi la el, să văd dacă am primit un mesaj, mail , etc. Însă de aici şi până la a ignora persoana din faţa mea doar pentru a da un scroll la pagina de Facebook, este o cale lungă.

Până nu demult, credeam că atât de mult a pus stăpânire pe noi tehnologia , încât este perfect acceptabil ca cineva cu care iei masa, bei un suc sau o cafea, să îşi verifice instinctiv telefonul, fără motiv. Dar m-am găsit prinsă în atâtea situaţii în care eu împărtăşeam o experienţă personală , iar cealaltă persoană ţinea telefonul în mână, încât am renunţat complet la clauza de nevinovăţie.

Înţeleg să îţi butonezi telefonul când eşti într un grup mare de oameni, dintre care cunoşti doar câţiva şi situaţia devine incomodă (cu toate că e nepoliticos, sunt conştientă că trăim în 2015), însă nu pot concepe cum într o situaţie de 1 la 1, pentru o ora sau maxim două cât petreci cu persoana alături de care iei un prânz , să îţi butonezi constant telefonul cu mici pauze pentru a discuta despre viaţa reală.

De curând am început un mic experiement, care se numeşte: lasă telefonul pe masă atunci când eşti cu cineva şi ridică doar în caz de nevoie. Şi ghici ce? Funcţionează şi este atât de benefic, pentru viaţa reală, aceea viaţa în care puţini mai vrem să fim ancoraţi. Şi lucrul cel mai frumos, este că în felul acesta vei găsi şi mai multe subiecte de discuţie cu prietenii tăi şi veţi ajunge să cunoaşteţi mai multe aspecte despre viaţa fiecăruia dintre voi.

Poate o să vină ca un şoc pentru unii dintre voi, însă motivul pentru care nu mai găsim subiecte de conversaţie în ziua de astăzi, atunci când ieşim cu cineva, este pentru că deja ştim tot ce se poate cunoaşte de pe Facebook (sau ceea ce credem noi că este relevant pentru persoana în cauză), iar în momentul în care punem telefonul jos….ne găsim într-o mare pauză conversaţională.

Eu una ştiu că mai am nevoie de un upgrade la acest capitol, însă partea bună este că doresc să îl fac. What about you?

Reprezentativ

Poți fi o femeie frumoasă&sexy și în același timp cea mai inteligentă persoană dintr-o încăpere

Și cine spune contrariul este ori complexată de propria imagine, ori nu are încredere suficientă în propriile puteri ori…este bărbat.

Sincer, m-am săturat de stereotipurile de genul „frumoasă și proastă” sau „deșteaptă și urâtă”.Nu știu de unde au început aceste etichete, dar știu sigur că au fost folosite drept scuză mulți ani pentru justificări ale defectelor feminine. Dacă erai prea deșteaptă , nimeni nu se aștepta să devii brand ambasador pentru o linie de îmbrăcăminte și să defilezi pe podium, iar dacă erai foarte frumoasă oamenii încercau să vorbească cu tine  „mai pe înțelesul tău’.

Au funcționat foarte bine aceste tag-uri și încă mai funcționează pentru că beneficiile aduse de faptul că ești o femeie frumoasă este destul de mare :  nici nu trebuie să mai demonstrezi ce nivel de inteligentă ai , dacă toate lucrurile le primești cu  mare ușurință și prima impresie/apariție încă mai reprezintă un criteriu de evaluat oamenii.

Dar de ce să te complaci în poziția de femeie frumoasă când tu știi că ești puțin mai mult de atât? De ce să intimidezi un bărbat cu frumusețea ta, când știi că efectul va fi de două ori mai mare dacă și știi să păstrezi o discuție captivantă?
Farmecul îți este de folos preț de câteva minute, după aceea este bine să și cunoști ceva, altfel vei rămâne în amintirea oricărei persoane drept o femeie cu un aspect fizic plăcut și atât, iar în ziua de astăzi , când suntem mai multe decât sufocați de clișee, o femeie deșteaptă și frumoasă este pur și simplu o gură de aer proaspăt.

Rămâne la aprecierea voastră dacă vreți să fiți văzute ca o apariție răvășitoare de fiecare dată sau dacă veți fi văzute ca o apariție răvășitoare, pe care dorești să o vezi și să o asculți la nesfârșit.

Reprezentativ

Dacă un bărbat te vrea, îţi va arăta! Nu vă mai amăgiţi singure că sunt pierduţi pe undeva şi nu vă pot suna!

Cu timpul am realizat că de fapt este simplu: dacă te vrea îţi va arăta, dacă te place îţi va spune şi dacă nici nu te place, nici nu te vrea, nu va face nimic. Şi totuşi ne amăgim: ne spunem că sunt o grămadă de motive pentru care nu a sunat după prima întâlnire timp de două zile. (şi câte motive putem găsi, numai noi ştim).Preferăm să fi avut un accident cu maşina decât să acceptăm că nu a dat mesaj aşa cum a promis când va ajunge acasă.

De ce facem asta? Pentru că este mai simplu, mai uşor de crezut în astfel de idei concepute de noi, decât să fim realiste şi să acceptăm realitate, la urma urmei: un pic de visare nu strică. Dar să nu confundăm visul ( sau dorinţa arzătoare pentru care lupţi în viaţă) cu amăgirea. Diferenţa e simplă:în cazul doi nu ai pentru ce lupta, pentru că persoana de lângă tine nu vrea asta.

Nu vă mai gândiţi că poate e timid şi nu îşi arată sentimentele, dacă vă place suficient de mult va lăsa timiditatea la o parte. ( dacă nu din prima, măcar când va simţi că pierde teren în faţa altuia). Nu vă mai gândiţi că nu este cu voi pentru că nu are timp şi jobul este totul pentru el, dacă vă doreşte suficient de mult o să vă caute şi în singurele 5 minute libere. Şi cel mai important, nu treceţi prin filtrul gândirii toate acţiunile lui, pentru că de cele mai multe ori tot ceea ce face, este ceea ce îşi doreşte.

Reprezentativ

Încetați să mai luptați „pentru dragoste” !

Corectați-mă dacă greșesc, dar din ce am învățat eu până acum în viața asta, un lucru mi-a rămas clar: este inutil să încerci să refaci un lucru, care nu se vrea a fi reparat. Sunt multe lucruri în viața pentru care merită să lupți și să te zbați, dar cu siguranță iubirea unui om care nu te mai vrea nu este una dintre ele.

Merită să lupți pentru respectul oamenilor buni și a criticilor onești, pentru o viată profesională de succes, pentru a câștiga admirația părinților tăi, pentru a crea o lume mai bună, pentru a lăsa în urma ta ceva mai frumos, pentru a da un exemplu pozitiv, pentru a-ți demonstra că poți. Lista poate continua la nesfârșit în funcție de prioritățile fiecăruia, însă un lucru e cert: o relație care se destramă nu mai poate fi refăcută complet, ea va continua să se destrame, chiar dacă tu din când în când vei mai încerca să o consolidezi.

Nu vorbesc aici, despre o ceartă banală dintr-o relație sau anumite momente din viața de cuplu tensionate, dar temporare. La fiecare relație trebuie să muncim puțin , pentru a fi pe aceeași lungime de undă, sau pur și simplu pentru a ne respecta obiceiurile, părerile și sentimentele unul altuia. Mă refer la acele relații, la care știi că nu ai ce să mai faci, dar pe care dorești să le faci să mai dureze încă puțin, de dragul zilelor de început și a momentelor frumoase.

Nimeni nu a spus că dacă o relație se termină, vor dispărea momentele frumoase și clipele minunate petrecute împreună. Însă există mari șanse ca dacă nu lași lucrurile să își urmeze cursul firesc al lucrurilor , toate acele momente să fie umbrite de certurile, contrazicerile și frustrările acumulate pentru a ajunge la finalul relației.

Merită să vezi ce nu merge bine în relația voastră sau să comunicați pentru a ajunge la un compromis. Dar dacă niciuna dintre cele două nu funcționează, nu mai lupta, nu mai spera și nu te mai ruga ca lucrurile să se rezolve, pentru că nu se vor rezolva! Tot ceea ce vei face este să îți prelungești agonia și până la urmă…viața asta nu e prea scurtă ca să trăim doar pentru celălalt?

Reprezentativ

Care-i treaba cu managerii români?

Înainte de a citi acest articol, trebuie să vă avertizez că nu voi generaliza și nici nu voi arăta cu degetul ( cei care au trecut prin altfel de situații vor ști despre ce vorbesc , iar ceilalți ar fi bine să ia aminte din experiențele altora). Nu voi generaliza, deoarece am cunoscut și anumiți directori de companii care mi-au lăsat o impresie foarte bună, de parcă în ultimii 20 de ani din viața lor nu ar fi trăit în România.

Despre ce tipologie vorbesc? Despre acei manageri care odată ajunși în funcții înalte ( sau puși acolo prin diferite relații de orice tip cu persoane importante) uită de unde au plecat sau pur și simplu nu au material de lider. Întotdeauna am spus că există o mare diferență între un șef și un lider. Pentru mine, atunci când aud cuvântul șef mă  gândesc la un director român, deoarece în România avem mai mulți șefi și mini-șefi decât ne putem imagina.

Toți vor să fie șefi, pentru că „așa nu dai socoteală nimănui” sau ” așa toți te vor respecta”. Din punctul meu de vedere, nimic nu este mai greșit ca aceste două argumente. Ce fac managerii români care gândesc astfel? Păi încep să se impună: adică să dea ordine într-o manieră autoritară care imediat atrage antipatii. Dar nu-i nimic, căci pentru  ei asta înseamnă că vor arată ei cine este șeful și mai bine, iar persoana care va încerca să își exprime o părere opusă de a lor ( care de multe ori reprezintă soluția corectă la o problemă) va suporta consecințele: extra-ore la birou sau un speech motivațional despre cât de greu e să fii manager și cum ei de fapt le ușurează munca subalternilor. Personal, le-am suportat pe amândouă și pot spune cu mâna pe inimă că a doua este mai dureroasă.

De ce au nevoie să păstreze o distanță atât de mare între ei și angajații lor când pot prelua cu ușurință modele occidentale de succes? Eu tind să cred că vine din frustrări nedescoperite sau pur și simplu din nesiguranță: ce este mai umilitor pentru un manager decât să fie corectat în mijlocul unei ședințe de un angajat de al său , în timp ce face o gafă de proporții?

Din fericire, acest prototip devine mai puțin accentuat, datorită noii generații de lideri ce vin din urmă: tineri care au fost învățați mult mai bine despre leadership și management decât generațiile de ieri. Ce-i drept, de foarte multe ori, managerii autoritari nu doresc să evolueze și să încerce să preia altă modalitate de management din teama de eșec, dar asta nu înseamnă că atitudinea lor are vreo scuză.

Personal, am întâlnit ambele tipuri de manageri: liderii care au reușit să mă inspire și mă determine să devin un om mai bun și șefi care au reușit ( foarte ușor) să mă facă să realizez că atunci când nesiguranța, frustrarea și norocul se întâlnesc dau naștere unor personalități greu de suportat.

Reprezentativ

Dar de 8 martie te vreau pe tine în loc de tort!

Vă mai aduceți aminte melodia aceea obsedantă a lui Ștefan Bănică cu  Marius Moga? Conținea replica perfectă pentru oricare îndrăgostit/ obsedat de ziua lui. Versul suna cam așa: „Din partea mea poți să iei tot tot tot, dar de ziua mea te vreau pe tine în loc de tort”.

Ei bine, pentru mine nu prea contează 14 februarie, Dragobetele sau altfel de sărbători unde se celebrează iubirea. Sunt câteva momente în an, care au importanță mai mare pentru mine: Champions League, ziua când primesc bani, ziua când îmi cheltuiesc banii pe haine ( câteodată coincid), perioada dinainte de sesiune când viața e roz și ….8 martie!

Nu îmi doresc flori, nu îmi doresc bomboane sau vreo cină romantică la lumina lumânării ( de ce să mă chinui să găsesc mâncarea prin farfurie când pot să aprind becul) și nici cadouri scumpe. Uite ce îmi doresc eu ( poate și alte femei):

  • să îmi spui La mulți ani! fără să mă adaugi într-un post pe Facebook cu alte 227 de persoane. Să îmi spui un La mulți ani din suflet, personal, fără să te simți obligat și forțat de împrejurări.
  • să nu îți bați capul în căutarea unui cadou perfect, pentru că cunoscându-mă vei afla că le apreciez mai mult în restul anului. Asta nu înseamnă că un buchețel frumos de flori nu va fi primit!
  • să îți faci timp pentru mine (nu pentru mine și încă câteva persoane cu noi), dar să nu îți neglijezi mama.

Tu ce îți dorești de 8 martie?

Reprezentativ

Optimizarea în wordpress sau despre cum am decis să îmi fac blog

De când mi-am făcut blog, am primit numeroase comentarii: unele pozitive, încurajatoare, iar altele ușor sceptice cu privire la abilitatea mea de a scrie și a de a transmite ceva. Ei bine, pentru ambele categorii de persoane, scriu acest articol dorind a-mi prezenta motivele care au stat la baza conceperii acestui blog.

Atenție! În articolul pe care urmați să îl citiți veți descoperi cuvinte/expresii precum SEO, meta-descriptions, Google Adwords, indexarea site-ului în motoarele de căutare, marketing on-line și altele. Am atras atenția tocmai pentru a sublinia faptul că atât articolul prezent cât și blogul meu, nu sunt adresate tuturor și nici nu îmi doresc să țintesc cât mai multe segmente.

Ca să nu mai lungim vorba, iată care sunt motivele pentru care am decis să îmi creez acest blog:

  • I love marketing! Și asta presupune și online marketing (pe lângă toate strategiile și tehnicile existente la momentul actual )precum și cunoșțiințe bine stăpânite despre Google Analytics  și  despre modalitățile de a optimiza un site. Pentru că, ghici ce? Atunci când faci marketing on-line sau pur și simplu marketing e un must să stăpânești aceste noțiuni și tehnici.(plus multe altele) Ce m-am gândit eu? Nu e de ajuns să știu aspectele teoretice, ci partea practică trebuie să fie la fel de importantă( Da, v-ați prins! Blogul acesta o să mă ajute să pun în practică tot ce știu teoretic).
  • I like creating content! De fapt, îmi place să vorbesc. Dar cum pot stresa prin telefon sau face-to-face un număr limitat de persoane, mă limitez a scrie aici tot ceea ce cred, mai ales când știu că unele articole vor stârni implicit și reacții ( așa descopăr ce mai au și alții de spus despre subiecte ce nu sunt atât de populare – a se observa că nu scriu despre celebrități și vieților lor secrete).
  • I want to work in marketing! Acum ceva ani, am fost la un workshop foarte bine organizat, despre marketing și comunicare în social-media și pot spune că acela a fost primul meu contact direct cu oameni profesioniști ai acestui domeniu.Știu că la acel moment, unul dintre speakerii ediției din acel an, ne încuraja să avem un blog și să  începem să experimentăm ( să vedem ce înseamnă să indexăm un site în Google, ce reprezintă meta-descriptions sau cum să folosim Google Adwords în beneficiul nostru) . Nu am înțeles ce presupune asta, abia mai târziu când m-am lovit de întrebări de genul acesta la interviuri: Cum poți aduce un site pe prima pagină Google? Ce tehnici ai folosit până acum? sau Ai un blog în prezent?.Așadar pentru mine, nu este doar un hobby  și o modalitate de îmi exprima opinia referitoare la un subiect, ci un bun exercițiu pentru viitor.

Pentru că preconizez comentariile pe care le-aș putea primi la acestă postare, țin să menționez că motivele enunțate mai sus ( în special primul motiv și ultimul) , nu primează neapărat în fața pasiunii mele  pentru scris și împărtășit idei.

Acum sunteți liberi în a vă exprima părerile!

Iți mulțumesc!

Da da da…sună clișeic , acum, în luna dragostei să faci astfel de afirmații/declarații.

Dar tocmai pentru că nu cred că i-am spus vreodată (cred), vreau să o fac acum. Să îi mulțumesc lui, omul care mă suportă așa cum sunt și care știe să scoată din mine ce e mai bun și mai rău (ups!). Iar altă metodă de a face asta decât dramatic, așa cum îmi e mie specific nu prea știu să fac (ba știu, dar nu prea vreau).

Așadar….

Îți mulțumesc pentru că îmi arăți cum să fiu un om mai bun: să nu mai judec pe alții , să îi înțeleg pe cei din jurul meu, să nu mai cred că sunt mai bună decât alții pe motive superficiale și alte chestii plictisitoare de genul :)) Glumesc, chiar mă străduiesc să nu mai fiu omul ală superficial, însă știi că ironia nu o poți lua (deși încerci constant).

Îți mulțumesc că mă suporți așa cum sunt și încerci să îmi arăți mereu să fiu și eu tolerantă cu cei din jurul meu (incerc, bine? Nu poate să îmi iasa mereu): îmi suporți micile crize (like-a-drama-queen), supărările fără motiv , supărările cu motiv și toate toanele mele tipic femeiești. O faci și probabil ți-am mai scos câteva fire de păr alb (pe lângă alea datorate faptului că ești oldie), dar sunt profund recunoscătoare pentru toate 😀

Îți mulțumesc că ai răbdare (nu mereu, hai să nu ți se urce la cap!) și că mai lași de la tine doar să nu mi se activeze nivelul de dramă (hm, ai putea face asta mai des).

Na….îți mulțumesc și atunci când mă cerți , pentru că știu că e felul tău de a mă trezi la realitate (hai să o lăsăm cum zic eu, da? ) și nicicum să îmi dovedești că ai tu dreptate (………….hahahahaha…..).

Mai sunt multe de spus, dar cumva cu articolul asta o să mă șantajezi multă vreme,asă că închei aici.

Ești un om tare bun și îți mulțumesc că faci parte din viața mea. Sper să îți scot fire albe multă vreme de aici înainte!

P.S: Nu, nu este ziua lui sau vreo aniversare! Așa sunt eu câteodată : MINUNATA  suprinzătoare.

 

 

Tu ce ai face dacă banii nu ar avea valoare?

Dacă banii nu ar conta care este primul lucru care îți vine în minte? O călătorie în jurul lumii, un atlfel de job sau ce anume te-ar face fericit?

Ai mai avea aceeași prieteni? Ai rămâne în aceleași cercuri de oameni sau ai alege să cunoști alți oameni? Vei fi la fel de amabil ca și până acum cu cei din jurul tău sau le vei spune părerea ta sinceră despre ei în față?

Dacă banii nu ar avea valoarea pe care le-o dăm noi astăzi, vei mai merge la același job? Vei avea aceeași meserie? Vei mai vrea să faci o a doua facultate? Sau vei alege să ai mai mult timp pentru tine și mai puțin pentru alții?

Dacă banii nu ar însemna mare lucru, oare femeile vor mai fi cu aceeași bărbați? Aici mă refer la ahtiatele după cluburi și lume bună. Își vor mai etala iubirea pe facebook, doar ca să vadă aia că e al lor acum, el și portfofelul lui. S-ar mai chinui ele să meargă la solar și să iasă mereu din casă cu 5 straturi de make up?

Oare ai mai avea aceleași pasiuni și hobby-uri care s-au transformat în job-uri? O sa mai avem 1000 de make-up and nails and hair and other specialists pe metru patrat? Întreb și eu, că parcă dintr-o dată mai toată lumea și-a descoperit pasiunea asta , care aduce un profit considerabil. Câtă lume va continua să facă asta ?

Vei mai sta în același oraș sau vei vrea să te muți în cu totul altă țară? Patriotismul va dispărea sau fi mai accentuat ca niciodată?

Dacă banii nu ar avea valoare, eu aș face voluntariat non stop, ca un full time job, aici, în România. Aș ajuta dobitocii să înțeleagă că țara în care trăim nu este exact a role model. Și aș călători, cât mai mult, să descopăr oameni și lucruri noi…și pe mine.

P.S: Mi-aș păstra prietenii.

No, thanks! Sfaturi fără de care pot să trăiesc

Să dăm sfaturi. Nu cred că există o persoană care să spună că nu îi place să dea sfaturi, să îndrume pe cineva sau să își dea cu părerea referitor la ceva. Dar câți dintre cei care sfătuiesc știu și cum să o facă?

Cred că cel mai ușor de fapt, este să ne dăm cu părerea și să credem în ceea ce spunem. Pentru unii, asta este definiția sfatului. E ușor să spui cum ai proceda tu într-o anumită situație: imaginară de cele mai multe ori. Dar câți dintre noi își iau un moment pentru a reflecta cu adevărat la ceea ce urmează să spună altei persoane?

Iată cele mai enervante sfaturi pe care NU îmi mai doresc să le primesc:

  1. Sfaturi privind relațiile. Da, sunt single! Și cumva toată lumea încearcă să schimbe asta. Oferindu-mi sfaturi pe care nici ei nu le-ar pune în aplicare. Dar hey, eu sunt aia single și ar trebui să încerc orice, „pentru că nu vrei să râmâi mereu single”. Dacă tot îmi dați sfaturi încercați să vă puneți în locul meu și apoi să spuneți până la capăt o propoziție. Pare corect, nu?
  2. Sfaturi privind alegerile profesionale. Zic, dacă tot îmi critici alegerile astea, mă poți plăti chiar tu, nu?
  3. Sfaturi privind stilul meu de viață. Ce detest cel mai mult pe lume decât propozițiile care încep cu „Nu știu cum tu poți să…” ? Nimic, cred că nimic nu detest mai mult. Păi foarte bine că nu știi, nici nu sunt interesată să explic de ce prefer să fac lucrurile diferit de ale tale. Hmmm….sau poate pentru că nu toți suntem la fel? Uite o idee.

P.S: Aici nu includ propozițiile de genul: Nu știu cum poți să fii așa super, frumoasă, răbdătoare, calmă, pricepută, minunată, modestă, inteligentă.

Nu cred că doar mie mi se întâmplă asta. Cred că fiecare are un mic grup de oameni (fie că se cunosc între ei, fie că nu) care dau tot felul de sfaturi, deloc aplicabile în viața de zi cu zi. Ceea ce nu am reușit să înțeleg este: de ce dăm sfaturi de genul, dacă știm că noi nu le-am pune în practică? Doar pentru a avea o părere?

Ziua Dorului

Ieri a fost ziua dorului. Pe newsfeed-ul meu apăreau zeci de statusuri cu nume: oameni sau locuri.Tututor le era dor de ceva. Este și normal, în acest secol al vitezei. Trăim totul prea repede, prea puțin. Mai jos, am scris de ce îmi este mie dor.

Îmi este dor un pic de umanitate. De OAMENI. Îmi e dor de înțelegere, compasiune, răbdare. Îmi e dor de un om care să facă și bine, nu doar rău. Să știu că nu voi ajunge chiar toata viața să iubesc animalele mai mult ca oamenii.

Îmi este dor de respect. Respectul față de cei din jur , dar și față de noi. Parcă un pic prea ușor îl lăsăm la o parte acum.

Îmi este dor de iubire. Îmi este dor de aceea iubire, care te facă să fii un om mai bun, să îți ofere motive în fiecare zi să zâmbești. Îmi e dor să știu că fiecare e iubirea vieții cuiva.

Îmi este dor de două mâini care te îmbrățisează o seară întreaga, dar alături de care știi că nu se poate întâmpla nimic rău.

P.S: Îmi e dor să scriu mai mult pe blog.

Prieteniile bune se țin în cantități mici

Am început să îmi fac curat în dulap pentru a face loc hainelor de primăvară și am încercat să păstrez la vedere doar lucrurile pe care știu cu siguranță că le voi folosi. Altfel, era o pierdere de vreme în fiecare dimineață să mă decid cu ce să mă îmbrac, doar pentru că în fața ochilor vedeam aceleași haine pe care le-am cumpărat acum un secol, dar pe care nu le-am purtat până acum.

Tot făcând asta cu tot ce am prins prin camera mea: cosmetice, cabluri de la telefoane pe care nici nu le mai am, accesorii & co. , mi-am dat seama că la fel stau lucrurile și cu prieteniile. Ne agățăm de oameni de parcă trebuie neapărat să bifăm un număr. Cred că noi femeile suntem la fel ca bărbații :vrem să bifăm cât mai multe (la ei tipe în pat, la noi prietene) pentru a demonstra ceva: că suntem plăcute, minunate și absolut sociabile. În plus, faptul că bărbaților le plac femeile active și cu un cerc larg de prieteni, probabil joacă un rol important în subconștientul nostru.

Sincer, nu cred că ar trebui să fie deloc așa. Cred că este mai sănătos să ai un număr limitat de prieteni buni, care să te încarce de energie pozitivă ori de câte ori vă vedeți, decât să fii înconjurat de o tonă jumate de oameni care nu aduc nimic benefic în viața ta. Mă gândesc la cât de scurtă e viața asta, prin prisma timpului limitat pe care îl avem, încât numai ideea că aș putea să pierd două ore într-o seară cu oameni pe care de fapt, nu îi plac așa mult, mă înspăimântă.

Așa că eu m-am lămurit de mult, mai bine să fi înconjurat de câțiva oameni care te vor ajuta să fii o versiune îmbunătățită a ta, decât să ai în jurul tău oameni care te întreabă ce faci doar din curiozitate. (aceea curiozitate care de fapt este echivalentul a sper să nu o duci mai bine ca mine ).

Dacă m-aș fi coborât la nivelul unor bărbați din viața mea, aș fi fost bogată!

Dacă m-aș fi coborât la nivelul unor bărbați din viața mea, aș fi fost bogată! De ce? Pentru că în mod sigur dădeam de….petrol.

Astăzi mi-a atras atenția comentariul unui tip la adresa mea: pentru că în urma unei seri de wine&small talks nu am dorit să ducem discuția în pat, s-a gândit el să mă jignească și să susțină cu tărie că eu am o problemă .Da, prietene nu ți-a trecut niciun moment prin căpșorul ala al tău, că poate nu te plac. (probabil în momentul ala trecea vântul.) Bineînțeles, că și eu am replicat, însă mi-am dat seama (de fapt, cineva mi-a atras atenția) că nu am fost destul de rea , ba chiar am fost diplomată.

Așa este, nu știu să mă cobor la nivelul unora. Nu pot să le dau replici la fel de ridicole bărbaților care dintr-un ego mult prea rănit, aruncă cu vorbe la întâmplare.O să le răspund tuturor aici.

Dragi bărbați, dacă mă cobor la nivelul vostru o să dau de petrol și nu am nevoie chiar acum. În loc să aruncați cu vorbe, mai bine vă faceți voi ,așa frumos ,o analiză asupra propriei persoane. Poate o să găsiți că de fapt voi sunteți problema și că neuronii voștri nu fac sinapsă fix când aveți nevoie.(ah, nu trebuia să scriu asta cu sinapsa…nu vor înțelege) Poateee vă dați seama că, dacă o femeie vă respinge are mult de a face cu falsitatea ,de care dați dovadă când aveți nevoie (da, ghici ce? ne dăm seama) sau de disperarea cu care încercați să obțineți ceva (ușooor, ușoor).

Nu vreau să scriu mai mult, deoarece deja este prea mult pentru voi să procesați!

Dragul meu, dacă ai iubită învață să o respecți!

Postul asta o să supere ceva oameni: nu arat cu degetul, dar nici nu pot spune că este scris la întâmplare.

Dacă până acum treceam cu vederea bărbații care deliberat voiau să își înșele partenera, zilele aceste m-am enervat puțin de la atâta nesimțire și insistență. Da, ai citit bine: nesimțire!

Dragul meu, dacă ai făcut atâtea eforturi să o cucerești și să fie a ta, nu mai bine continui prin a o face fericită, în loc să o iei drept ceva ce sigur va rămâne al tău? Nu mai bine înveți pe zi ce trece să o iubești și să o înțelegi decât să pleci la următoarea vânătoare?

Fiind single, cunosc tot felul de bărbați : unii chiar interesanți cu care merită să schimb ceva vorbe , alții cărora le stă bine cu gura închisă, timizi, egocentrici, de tot felul. Dar genul care mă scoate din minți cel mai tare este reprezentat de bărbații care au iubită.

Și aici nu este vorba despre cei care caută un one night stand (pe aceea îi scoatem direct din listă), ci despre cei care doresc mai mult de atât, dar nu foarte mult (la urma urmei, au o proastă care îi așteaptă acasă). De a lungul timpului, am cunoscut bărbați ce au o relație serioasă , cu care am ieșit la întâlniri nu mai mult de o dată până să aflu că au prietenă (că deh, te prinzi când vezi că poate să vă vedeți doar marțea și joia de la 17.00-19.00.)

Am cunoscut bărbați care își lăsau prietena acasă, ca să se simtă în control, să simtă că încă mai pot să aibă două femei care le dau atenție, mizând pe faptul că știu să mintă foarte bine.

Am cunoscut bărbați care tot ce își doreau era puțină conversație de la servici și până acasă cu altcineva în afară de iubita lor.

Așa egoiști să fiți să irosiți deliberat timpul a doua persoane cărora probabil le-ar fi excelent fără voi sau să fie de vină cei doi neuroni care nu reușesc să facă sinapsă prea des?

Urât, domnilor, urât! De fapt, e prea mult spus domn. Voi sunteți așa…..între a fi bărbat și a fi…nimic!

Vreau să mă vrea, dar să nu mă vrea prea mult

Din serile pe care le petrec cu prietenele, la un pahar de vin (sticla), aflu lucruri tot mai interesante. Mi-am întrebat câteva prietene (single) ce vor de la un bărbat și mi-am dat seama fie că noi femeile suntem foarte complicate sau fie eu am cele mai ciudate prietene din lume. Hmmm, cred că amândouă.

Ne dorim un bărbat care să ne dorească, dar nu foarte tare, dar nici deloc. Adică așa, să ne arate că suntem minunate si speciale, dar nu foarte des, pentru că apoi este un obsedat , ciudat, posesiv, însă nici să nu ne arate asta foarte rar deoarece atunci este doar un nesimțit boul naibii.

Ne dorim un bărbat care să fie misterios, dar nu foarte. Adică să fie misterios când trebuie, nu mereu și să știe când se fie deschis cu noi, în procentul exact. Normal, doar noi suntem niște ființe așa de echilibrate în rest (laughin on the floor).

Ne dorim să știe exact când să vorbească cu noi și când să ne lase în pace să ne vărsam nervii. Iar dacă nu știe exact și la milimetru cum să facă asta, e clar…nu ne întelege și nu ne iubește cu adevărat.

Mai trebuie să adaug că trebuie să fie mediator, doctor, psiholog, prieten și iubit.

Acestea fiind spuse ….have a nice Valentine*s Day you single girls!

 

Și?Până la urmă, cine sunt adevăratele animale?

Mi-am luat ceva vreme să scriu articolul asta: pentru că empatizez foarte mult cu diverse situații și uneori cu oameni (glumesc: mai mult empatizez cu animalele, decat cu oamenii), încerc să nu spun cu voce tare ce simt. Dar până la urmă, scrisul este cea mai bună metodă de vindecare, nu?

Nu pot să mai privesc tot felul de cazuri cu animale maltratate spre amuzamentul unor dobitoci, ce se cred oameni, sau cazuri de așa zise de adăposturi de animale pe bani publici care fac mai mult rău decât bine. Pentru că urmăresc postările asociației Kola Kariola (care a salvat numeroase suflete chinuite de cretini și psihopați) și altor astfel de grupuri, văd și cazurile mai puțin fericite ce sunt prezentate și pe fiecare zi mă întristez și mai mult.

Cum poți face rău deliberat unor ființe ce nu se pot apăra? Cum poți pretinde că ești OM și că meriți ceva în viața asta , dacă tu doar distrugi în loc să repari? Hai să zicem să nu repari, dar măcar să stai în banca ta și să nu faci rău. Aștia sunt oameni?

Mă bucur dragi români, că ați ieșit în stradă pentru diverse motive politice, dar nu mai bine încercăm să rezolvăm și cazuri de rang mai mic? În loc să ne consumăm energia cu persoanele puse în conducerea diverselor instituții politice (apreciez entuziasmul, dar let s be serious) , nu mai bine dăm mână de la mână pentru face România un loc mai bun,așa cum putem? Nu un loc în care animalele sunt terorizate de diverși retarzi cu 2 clase sau mai rău de oameni cu funcții înalte care doar spală bani pe suferința săracelor animale.

Și cel mai rău îmi e scârbă nu de retarzii aștia mintal, care nu pot mai mult deoarece au jumătate de neuron funcționabil, ci de voi, restul, care stați, priviți, eventual dați share la postare și ziceți că vă pare rău, dar nu faceți nimic ….absolut nimic să ajutați. Nu dragii mei, nu trebuie să te duci să te bați cu toți dobitocii care maltratează căței (pentru asta exista oameni cu mult mai multă inimă care știu cum să procedeze cu ei) , ci poți …nu știu….din când în când să faci o donație, să trimiți un sac de mâncare, să nu treci indiferent pe lângă un animal care suferă….să te interesezi de cum poți ajuta…să faci ceva!!!!

Noi , românii, ne merităm soarta! Nu știm să facem bine, nu știm să ajutăm, nu știm să fim mai toleranți, să luptăm pentru ce credem fără să părem idioți…nu știm sau nu vrem. Și după ce că suntem praf la voință și altruism, ne mai întrebăm de ce ne merge așa rău….

P.S: Următorul post o să fie despre persoanele cu IQ-ul sub nivelul mării, care își cumpără căini (pentru că sunt de rasă), în loc să adopte unul , pe gratis, care îi poate oferi infinit mai multă iubire decât merită.

Sloganul Fan Courier : „Aia e…”

Am început să scriu articolul acesta după ce am fost pe deplin sigură că m-am calmat, că nu o sa emit vreun detaliu din neuronilor uciși , mult prea repede, de către cei de la Fan Courier, datorită neseriozității cu care tratează domeniul în care activează.

Știți cum este să îți sosească un colet la destinație după 5 zile? Ei bine, eu știu. Prima mea experiență neplăcută cu cei de la Fan Courier a început când a trebuit să trimit la București (din Cluj-Napoca) 3 colete, ce aveau mențiunea LIVRARE SAMBATA. Nimic mai frumos: sun la cei la Fan Courier, care îmi garantează că dacă trimit coletul în acel moment, va ajunge la București în timp util pentru a fi livrat în cursul zilei de sâmbătă. Fericire mare, împachetez cele 3 colete frumos :cu nume destinatar, nr de telefon și toate cele (ca pentru proști) și aștept curierul.

Problema este că dl ce se ocupa de livrare pe aceea zonă se cam grăbea și m-a rugat să cobor eu cu ele, că el nu are timp. (în condițiile în care sunam din calitate de persoană juridică, trebuia să îmi facă factură, etc etc). În fine…..într-un final coletele ajung la curier, primesc un nr de awb pentru fiecare dintre ele. Super, nu?

Sămbătă. Mă gândesc să urmăresc parcursul coletelor pentru a vedea dacă ajung la destinar. Oh well, unul era prin Sibiu , în depozit, iar altele două ajunseseră la București, dar nu erau în tranzit. Și uite așa am sunat să mă interesez de situația lor, doar ca să aud o donșoară ce își spunea speech-ul de pe foaie (probabil este o regulă în departamentul  de call center să nu gândești prea mult) că nu știe ce s-a întâmplat și că nu îmi poate da o soluție. Același răspuns îl primesc și luni, marți, abia miercuri ajungând coletul la destinație.

Dar știți ce m-a enervat cel mai tare? Când o situație asemănătoare, s-a întâmplat și ieri (nu la fel de rea), iar răspunsul primit de către dna de la call center/livrări/whatever a fost : „Aia e”, atunci când i-am spus că nu aș fi trimis cu ei coletul, dăcă știam că va ajunge mai târziu decât am eu nevoie. (Dna dragă, puteai să îmi dai soluții cu serviciile pe care le aveți la dispoziție, o alternativă pentru următoarea dată, gen serviciul acela cu care vă lăudați voi: Express whatever sau să te prefaci că îți pare rău, something…)

„Aia e” a pus capac! „Aia e” denotă faptul , dlor de la Fan Courier, că nu ați reușit să faceți training-uri tuturor angajaților dvs. pe partea de vânzări&customer support. Sunt convinsă că nu doar eu am problema aceasta, dar faptul că în continuare aveți  comenzi, probabil vă împiedică să investiți în fidelizarea clienților mai vechi sau mulțumirea celor noi.

Customer support bine făcut sau PR…ring a bell?

Ah…și nici pe partea de front desk nu stați bine: când mi-am ridicat coletul de la depozit, dna care mi l-a predat părea foarte supărată că am rugat-o să….își facă treaba.

P.S: Știu că aveți și unii angajați foarte buni în ceea ce fac, dedicați&toate cele, dar cam rar i-am întâlnit eu.